Cat de sus?  Cat de sus trebuie sa ma duc ca sa nu mai aud vesti nepotrivite in perioade nepotrivite?

Cat de sus ma duc ca sa ma feresc de toate hienele, de toate scursurile pamantului? De toti oportunistii?  De toti ipocritii?

Oare cat de sus trebuie sa ma duc? Daca nu pot in materie, macar sa ma duc cu sufletul.

Daca vreau un prieten care tace si ma asculta, ma duc la munte

Traiesc intr-o lume care ma face sa vreau sa ma indepartez de ea cat mai mult si cat mai des. As evada daca as putea, dar izolarea nu pare sa fie rezolvarea tuturor problemelor.

Atunci cand limita suportabilitatii imi este atinsa din cauza evenimentelor din societatea pe care noi o numim civilizata, din cauza lipsei de educatie, bun-simt, respect si compasiune (si lista ar putea continua la infinit), atunci vreau sa ma refugiez la munte.

Muntele are tot ce am nevoie. Este casa pentru suflet, un mediu propice pentru trup si are atata libertate pe care este dispus sa o imparta…

Apa, vant, animale, pasari, natura, frumuseti panorama, oxigen.

Trag aer in piept si simt cum natura ma aproba. Este alaturi de mine. Dau aerul afara si simt cum ma eliberez.

Muntele tace, dar muntele stie sa si urle. Totusi, de cele mai multe ori tace si te asculta. Este un prieten bun. Iti pune totul pe tava fara sa astepte nimic in schimb.

Te gazduieste si arata ca natura este tot ce ai nevoie, ca nimic nu este mai frumos si ca de fapt, tot ce ai nevoie se afla chiar in fata ta. Nu face asta cu argumente, nici macar nu se foloseste de cuvinte.

De asta am nevoie.

Ma uit in jur si imi dau seama cat este de puternic. Este puternic si prietenos.
Daca as avea oameni in jurul meu care sa aiba calitatile muntelui, m-as declara un om mai fericit.