Sunt unii oameni care traiesc cu teama ca in orice moment pot fi inselati. Fie de familie, fie de colegii de munca, fie de oricine cu care intra in contact. Dar pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca mai exista si oameni de incredere.
Oameni cu care putem colabora, fara sa ne fie frica de o tradare.

Viclenia se naste dintr-o manie, dintr-o ura interioara de nedescris. Este aceea frustrare si nemultumire de sine, care ii impinge pe cei care nu-si pot controla setea de a fi sau de a avea spre atrocitati de nedescris. Uneori sunt gata sa savarseasca si chiar si crime.

De aceea, viclenia face mai mult rau decat rautatea. Fiindca viclenia nu este rautate pura si simpla, ci rea vionta ascunsa.
Mantuitorul nostru ne spune ca trebuie sa ne ferim de cei vicleni, care ne amagesc cu placeri blande la chip si cu alte lucruri fatarnice care ne atrag catre ambitii prostesti.

Omul viclean iti graieste cuvinte de pace, dar in sine sa, are dusmania. –  Sf. Chiril al Alexandriei

In astfel de situatii, trebuie sa recunoastem ca ne este foarte greu sa ne dam seama care oameni au bune intentii si care nu.
Iar daca privim per ansamblu, sunt multi cei care dupa ce au fost inselati de cateva ori sau poate o singura data, sunt atat de marcati incat atunci cand cineva vrea sa le faca bine, ei se feresc fiindu-le frica sa nu fie din nou vicleniti.

Este dureros atunci cand descoperi astfel de comportament mai ales de la apropiatii tai. Si este trist ca de cele mai multe ori ne dam seama de acesti oameni numai dupa ce am fost inselati. De aceea, Sf Vasile cel Mare ne indeamna sa ne ferim de cei care ne lingusesc sau ne intra in voie mai mult decat trebuie. Nu-i usor sa scapi de acesti oameni, spunea Sf Vasile si nici sa te pazesti de ranile facute de ei pentru ca sub masca prieteniei, au adanc ascunsa rautatea lor.

Cu adevarat este greu de dat seama cine este viclean si cine nu, dar pentru a descoperi la timp astfel de comportamente care se impletesc impotriva noastra, trebuie sa fim vigilenti asa cum spune Mantuitorul:

Intelepti ca serpii si blanzi precum porumbeii.

Totusi, cum reusim sa aplanam cursele pline de viclenie ale acestor oameni?
Raspuns: Numai prin multa intelepciune si discernamant.

Intelepciunea aceasta si discernamantul acesta nu se pot dobandi fara rugaciune si fara post.
Rugaciunea ne ajuta sa fim in comuniune cu Dumnezeu, iar postul ne lumineaza mintea.

Tot ceea ce facem in aceasta viata se va plati. Raul cu rau si binele cu bine.
Chiar daca se pare ca nu toti isi ispasesc pacatele pe masura, exista o dreptate divina care nu se va intampla neaparat in viata aceasta, dar cu siguranta ca tot ceea ce facem, va fi primit inapoi.

De aceea trebuie sa fim sinceri si sa ne pastram curatenia sufleteasca, iar curatirea cea adevarata spune Sf Macarie Egipteanul,

nu inseamna abtinerea de la savarsirea celor rele, ci curatirea desavarsita a constiintei.

Vicleanul nu va fi impacat niciodata cu sine. Nu va avea o constiinta curata si va fi intotdeauna nelinistit, pana cand isi va atinge telul.
Pentru ca mai apoi, sa tinteasca si mai sus, iar nelinistea lui sa fie si mai mare.

In concluzie, daca ne dam seama ca ne comportam cu viclenie, trebuie sa iesim din aceasta incurcatura.

Este destul de greu, dar totusi se poate. Primul pas pe care trebuie sa-l faca oamenii vicleni, este sa se spovedeasca.
Pacatul trebuie marturisit, iar odata marturisit, inseamna ca este constientizat.
De aici incepe o munca cu mintea si cu gandurile.
Cu inclinatiile pe care pana atunci, omul viclean le avea spre piedica celor care ii stateau in cale.
Apoi lucrul cel mai greu este acela de a incerca sa-ti recunosti starea de fapt.
Sa te smeresti si sa nu-ti doresti statutul si binefacerile nimanui.
Si nu in ultimul rand, cel mai benefic medicament il constituie dragostea fata de semeni.
Lupta cu sine pentru a cauta sa faci bine celor care pana atunci, le faceai rau.

Asadar, sa meditam la cuvintele Sf Vasile cel Mare:

Fugi de aceasta purtare si de multe fete! Urmareste adevarul, simpliatea, sinceritatea.