Exista unii oameni carora le place sa afirme ca sunt Atei. Unii dintre ei se declara astfel nestiind ce inseamna acest lucru, iar cei care stiu se declara total independenti privind cu un aer de superioritate pe cei care cred in existenta lui Dumnezeu.
Cu sute de ani in urma, in apararea credintei Origen ii scria lui Celsus:
Poate fi oare vreo pierdere mai grea si vreo nenorocire mai mare decat aceea ca in contemplarea frumusetii si a ordinii in lume, sa nu poti recunoaste pe creatorul ei? Ar exista vreo cadere mai adanca decat sa fii orb sufleteste si sa nu vezi pe creatorul si parintele orcarei fiinte cugetatoare?
Desi au trecut atatea sute de ani, iata ca si astazi ne ridicam si noi aceste semne de intrebare. Chiar daca unii incearca sa promoveze peste tot ideea ca omul este un mic Dumnezeu trebuie sa admitem totusi ca omul este limitat si ca foarte multe lucruri s-au realizat numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
La aceasta concluzie au ajuns si unii dintre marii oameni de stiinta care prin ceea ce au creat sau au inventat, l-au descoperit pe Dumnezeu. Unii dintre ei este matematicianul, fizicianul si filozoful Blaise Pascal. In conceptia lui, Dumnezeu exista fiindca este cel mai bun pariu. Oare ce inseamna acest lucru?
In lucrarea sa teologica „Les pensées”, Pascal incearca sa demonstreze ca Dumnezeu exista folosindu-se de o teorie a probabilitatilor.
Inceputa in corespondeta cu Fermont, pentru a demonstra o problema a jocului cu zarurile, Pascal presupune ca toate cazurile apar la fel de usor, pentru ca cineva, supremul avea grija sa le distribuie astfel. Pariul lui Pascal era:
Daca Dumnzeu exista si eu cred, castig viata vesnica supunandu-ma bisericii.
Daca Dumnezeu nu exista, nu am pierdut nimic.
Un simplu exercitiu de logica ne demonstreaza importanta credintei in Dumnezeu, dar peste toate nu se poate sa nu observam armonia creatiei.
Toate isi au scopul lor. Toate isi au randuiala lor.
Parintele Dumitru Staniloae intareste si el existenta lui Dumnezeu in dogmatica sa unde aflam ca:
Fiecare dintre noi, il poate cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce il face Creatorul la Creatie, la om.
Punandu-l in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care solicita implinirea unei datorii, care ii pun rabdarea la grele incercari.
Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite. In sfarsit il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati ca urmare a unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala dar si in ajutorul ce il primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce ii stau in cale.
E o cunoastere ce ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.
Cei care nu cred in Dumnzeu nu-si gasesc linistea. Totdeauna ei cauta sa nege existenta lui Dumnezeu si sa-i convinga si pe ceilalti ca Dumnzeu nu exista.
Tocmai prin acest comportament, acestia demonstreaza ca Dumnezeu exista.
Daca ateii ar fi convinsi in totalitate ca Dumnezeu nu exista, atunci nici nu ar trebui sa pomeneasca numele Lui, dar se pare ca ei vorbesc mai mult despre Dumnezeu decat o facem noi.
Oricat am incerca sa demonstram ca Dumnezeu nu exista, tot vom ajunge la concluzia filozofului Voltaire:
Universul ma incurca
Si nu pot gandi macar
C-ar putea exista ceasul
Fara un ceasornicar.
Ce avem noi de pierdut daca credem in Dumnezeu?